Trădarea de orice fel este extrem de dureroasă. Trădătorul Iuda l-a vândut pe Învățătorul său pentru 30 de arginți. Și atunci, ca și acum, oamenii trădează și sunt trădați. Unii trădează pentru un blid de linte (Facere 25). Alții trădează pentru mai mult! Oricum trădarea rămâne trădare în toate perioadele istorice.
Trădătorul nu a dorit niciodată să se înfățișeze ca atare. El a dat și dă sărutarea frățească, iar imediat după aceea se duce și trădează. Se comportă ca un adevărat frate de suferință, ca un bun prieten, creând aparențe și speculând slăbiciuni. Invidia (prima omucidere: Cain și fratele său, Abel), gelozia, urâțenia sufletească, beneficiile materiale, puterea, etc. sunt numai câteva din premisele trădării. Căutând o justificare în faptele sale, trădătorul consideră că face un lucru bun. O face pentru binele tău!
De cele mai multe ori cel trădat nu știe care îi sunt dușmanii adevărați sau cine îl trădează. Proverbul românesc: Ferește-mă, Doamne, de prieteni, căci de dușmani știu să mă păzesc eu, arată că trădătorii sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie. De aici și până la lipsa încrederii în oameni este numai un singur pas. Neîncrederea atrage după sine izolarea, însingurarea, suspiciunea, paranoia etc.
Am întâlnit oameni care suspectau pe toți, nu aveau încredere în nimeni și permanent vorbeau despre faptul că au fost trădați (strângeau dovezi și le purtau cu ei tot timpul). Aceasta… până au schimbat direcția și s-au poziționat pro, în niciun caz contra… sistemului. Ulterior, motivau atitudinea lor pornind de la aspectele obiective, instituționale (Măi, eu nu am vrut să fac rău instituției și de aceea…), în niciun caz de la beneficiile personale. În fața dovezilor, recunoșteau că au ajutat sistemul, dar de nevoie, nu de plăcere…
Vorbind despre trădare, în Roma antică avem cazul trădării lui Iulius Cezar de către un apropiat al său, Brutus. De aceea, în cazuri asemănătoare de trădare auzim spunându-se: Și tu, Brutus? (Et tu, Brute?).
În perioada inchiziției, inchizitorii catolici îi îndemnau pe copii să își denunțe părinții, dacă aceștia sunt eretici sau dacă au ceva de ascuns. Pe baza denunțurilor era întocmit un rechizitoriu de către inchizitor. Cei denunțați trebuiau să vină și să recunoască erezia sau greșeala, fiind pedepsiți. Pedepsele mergeau de la confiscarea averii sau degradare socială până la ardere pe rug.
La români trădarea are o istorie lungă. De la Burebista (trădat de preotul zamolxian Deceneu) și până astăzi, trădarea este prezentă în toate straturile sociale și în toate epocile. În lupta pentru domnie, frații se trădau între ei (Vlad Țepeș și Radu cel Frumos); boierii trădau domnii (Radu de la Afumați a fost ucis în biserică de boierii săi); domnii trădau interesele țării sau poporul. Așa cum spune I.L. Caragiale: Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi… (O scrisoare pierdută). Cu alte cuvinte, dacă este trădare, atunci este de dorit să ai cunoștință de ea.
Trădarea este extrem de dureroasă atunci când descoperim că cei apropiați sunt Iudele. Fie din ură, fie ca să ne facă un bine, fie din gelozie, fie pentru a beneficia de ceva, cei apropiați: frate, soră, tată, mamă, soție, copii ne pot trăda. Vorbind despre trădare sau vânzare în numele credinței, Biblia spune: Și va da frate pe frate la moarte și tată pe copil și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui (Marcu 13, 12-13).
Referitor la dimensiunea trădării la care a fost supus Iisus Hristos, stihul ortodox nici sărutare îți voi da ca Iuda subliniază felul cum ucenicul și-a vândut Învățătorul printr-o sărutare frățească. De asemenea, stihul îndeamnă pe toți cei invitați la cina Sa să nu fie asemenea lui Iuda. Iuda este non-exemplul scripturistic al tuturor timpurilor. Mark Twain spunea: Nu mă pot gândi niciodată la Iuda Iscariotul fără să-mi ies din țâțâni. După părerea mea, Iuda Iscariotul nu a fost decât un congresmen josnic, răutăcios, prematur.
Unii consideră că trădare este și atunci când soția, subalternul etc. nu mai acceptă abuzurile, umilințele și batjocura la care sunt supuși și pleacă. Consideră că prin oprirea cercului vicios abuzatorul este trădat. Dar niciodată aceștia nu s-au pus în locul victimei. În loc ca victima să fie ajutată, este compătimit agresorul. Este complet greșit! Căci nu victima, ci agresorul este cel care trădează. El trădează morala creștină, etica socială și legislația civilă. Putem spune, asemenea lui I.L. Caragiale: Trădare, trădare, de trei ori trădare… (O scrisoare pierdută).
