Universitate și universitari -

Adoptarea noilor legi ale educației nu a stăvilit avalanșa de probleme cu care se confruntă Ministerul Educației. Pe lângă salarizarea insuficientă, educația se confruntă și cu multe scandaluri: plagiat (însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie), autoplagiat (publicarea, republicarea sau reproducerea sub altă formă, în mod repetat, fără motiv întemeiat, a uneia sau mai multor contribuții proprii, în scopul de a crea impresia de prolificitate intelectuală), favoritism etc. Mai mult chiar, spațiul universitar devine prin prezența lui George Simion și a partidului AUR (ingerința de la SNSPA) un loc unde oricine poate să facă ce vrea și nu un spațiu lipsit de ingerințe politice, religioase etc. Constituția României spune: Autonomia universitară este garantată (art. 32 alin. (6).

Conduse de rectori, de multe ori cu mai multe mandate la activ, universitățile românești caută din răsputeri să-și asigure supraviețuirea. Sunt amenințate de două pericole: dorința tinerilor de a studia în afara țării; și scăderea numărului de elevi care promovează examenul de Bacalaureat. Pentru a mai rămâne viabile unele dintre universități au fost nevoite să facă compromisuri. La unele specializări, calitatea studenților admiși a scăzut simțitor. Aceste specializări au devenit neatractive din cauza perspectivelor nu tocmai optimiste de angajare în domeniu. Alte specializări s-au desființat sau reorganizat. Unele universități au fost nevoite să se afilieze și să formeze consorții universitare.

În ceea ce privește personalul didactic angajat de universități sunt necesare următoarele considerații:

În cadrul multor universități sunt angajați 2 sau mai mulți membrii dintr-o familie: soț, soție, fii sau fiice, sau alte rude. Educația universitară a devenit pentru unii o adevărată afacere de familie!
Cercetarea științifică – opera universitarului – este de multe ori nerelevantă pentru studenți și pentru domeniu. Uneori, universitari importanți și-au clădit cariera științifică prin plagiat și autoplagiat. Ne putem închipui cum sunt studenții, masteranzii sau doctoranzii lor!
Comisiile de etică ale universităților nu sancționează derapajele etice sesizate, protejând pe unii chiar cu prețul căderii în ridicol.
Cele două organisme consultative – Consiliul de Etică și Management Universitar și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării -, de pe lângă Ministerul Educației, analizează și răspund sesizărilor după perioade foarte mari de timp (ajungând și la 2 ani) sau chiar nu răspund deloc.
Obținerea de gradații, de mobilități Erasmus, de promovări academice are la baza sprijinul acordat unora de conducerea facultății și a universității, și nu criteriul competenței și calității actului didactic și de cercetare.
Pe parcursul timpului, în sistemul educațional românesc au pătruns oameni care nu au nimic în comun cu ideea de educație, pedagogie sau cercetare științifică.
Cu toate că spațiul universitar ar trebui să fie apolitic, de cele mai multe ori decidenții politici își pun amprenta asupra universităților. Aleși fie prin vot universal, fie de către o comisie special desemnată, rectorii au propriile simpatii politice. Obținerea de fonduri pentru universitate este strâns legată de aceste apartenențe.
La conducerea Ministerului Educației s-au succedat diverși politicieni dintre cei care se aflau la putere. Reformele începute și neterminate și-au pus amprenta asupra evoluției sistemului educațional românesc.