Cu prilejul Zilei internaționale a nonviolenței în școli, ministrul Educației Ligia Deca a vorbit despre cauzele violenței și despre implementarea unor măsuri pentru combaterea acesteia prin „implicare activă în promovarea valorilor, precum toleranța și respectul reciproc“.
„Este nevoie să identificăm cauzele manifestărilor violente și să privim educația nu doar ca pe o formă de transmitere a cunoștințelor academice, ci și ca pe un instrument-cheie pentru reglarea comportamentelor. De aceea, din rolul de Ministru al Educației, am transformat combaterea violenței într-un obiectiv fundamental și am implementat măsuri care să aducă în atenția noastră, a tuturor, necesitatea de a spune nu violenței! Mai jos, câteva dintre acțiunile derulate în acest sens:
- Includerea în Legile Educației a Planului Național pentru Siguranță în Învățământul Preuniversitar & Planul Național de Combatere a Violenței Școlare;
- Elaborarea și aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență;
- Derularea mai multor campanii în cadrul cărora au fost transmise mesaje publice de combatere a fenomenului de violență în școli, printre care și „Împreună prindem curaj!”;
- Prioritizarea activităților de prevenire și reducere a faptelor de violență, respectiv a consumului de substanțe psihoactive în cadrul programului „Școala altfel”;
- Alocarea a peste 280.000 de euro pentru activități cu scopul combaterii violenței în școli, pentru cel puțin 250 de școli, estimând 20.000 de elevi și 10.000 de părinți beneficiari.
Îmi doresc ca solidaritatea și toleranța să nu rămână doar cuvinte, ci principii de bază pe care să le vedem implementate în fiecare școală din România, iar pentru asta voi continua să muncesc!“, a scris ministrul Deca pe Facebook.