Reportajul România, te iubesc! realizat și difuzat de postul ProTv în data de 26.11.2023, prezintă una din problemele societății noastre: gropile de gunoi. Colectarea gunoiului menajer și industrial, iar mai apoi reciclarea sa reprezintă una dintre temele majore ce au declanșat procedura de infringement împotriva României. Din păcate, nu numai sancțiunile aplicate de UE împotriva României sunt importante, ci și dezastrul ecologic din aceste zone.
Reportajul a prezentat situația gropilor de gunoi din Titu și Viforâta (Aninoasa), județul Dâmbovița, și Măldărești, județul Vâlcea. Aceste zone sunt otrăvite de gunoaiele depozitate acolo. Gropile respective nu sunt construite ecologic, iar levigatul (restul lichid de la aceste gunoaie) se scurge în pânza freatică. Această poluare a solului și a pânzei freatice afectează locuitorii din zonă și nu numai.
Confruntați cu aceste probleme, autoritățile sunt depășite. Fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, actualmente secretar general adjunct al Guvernului, nu știe nimic despre astfel de probleme, iar actualul președinte al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, este mult prea ocupat pentru a răspunde la întrebări. În reportaj, ca și în cel în care se prezenta situația drumului din jurul lacului Bolboci, la întrebările jurnaliștilor Corneliu Ștefan fuge și nu mai dorește să răspundă. Căci fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă. Sau cum ar spune Ion Budai Deleanu: la plăcinte înainte, la război înapoi.
Nimeni nu vrea să își asume răspunderea, cu toate că există instituții abilitate în verificarea și sancționarea unor astfel de situații: Garda de Mediu, etc. Ceea ce toată lumea știe, dar nimeni nu vrea să mai vorbească, este că la conducerea acestor instituții sunt numiri politice, care fac ascultare de politica partidului, de mai marii județului. Culmea ironiei: șeful Gărzii de mediu din Dâmbovița este Vlad Drugă, fiul lui Mihail Drugă, proprietarul firmei de salubrizare IGO Dâmbovița. Nu există niciun conflict de interese? Probabil de aceea a fost numit fiul la șefia Gărzii de Mediu ca să nu vadă nimic din problemele de mediu al județului, pe seama cărora și familia sa se îmbogățește. Oricum, în Dâmbovița angajările și funcțiile se fac pe anumite criterii (politice, de rudenie etc.)!
Ziarul Libertatea a sesizat afacerile lordului gunoaielor din Dâmbovița – fostul senator PSD, Ilie Ciuclea. „Compania patronată de fostul senator PSD Ilie Ciuclea dă lovitură după lovitură la Dâmbovița. După ce a câștigat contractul pentru colectarea deșeurilor din tot județul, a primit și cele două gropi de gunoi din Dâmbovița. În procedură de urgență, adică fără licitație“.
Locuitorii, instituțiile și firmele din județul Dâmbovița achită, din 2010, o taxă de habitat, pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor. În martie anul trecut, această taxă a fost majorată, ajungând la 32 de lei pentru gospodărie, pe lună (tarif maximal, stabilit de ADI Deșeuri Dâmbovița), 152 de lei lunar pentru instituții publice și 61 de lei pentru agenții economici.
Autoritățile locale și centrale nu sunt interesate de sănătatea oamenilor și de situația acestor bombe ecologice. Deversările de levigat, dar și mirosurile degajate vor afecta viețile locuitorilor din zonă pentru o lungă perioadă de timp. S-ar părea că autoritățile își permit să risipească banii europeni, ba chiar să plătească și penalități după procedura de infringement. Nici o instituție abilitată nu este interesată! Căci… are balta pește!