Ministerul Educaţiei a pus vineri în dezbatere publică două proiecte privind Metodologia-cadru referitoare la organizarea admiterii în învăţământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licenţă, de master şi de doctorat, dar şi în cazul organizării şi desfăşurării examenelor de absolvire, licenţă/diplomă şi disertaţie, informează Agerpres.
”Ca elemente de noutate, am reglementat atât modul de organizare a procesului de admitere, cât şi modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor pentru: programele de studii universitare de scurtă durată; programele de studii universitare integrate; învăţământul superior dual”, arată Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook.
De asemenea, instituţiile de învăţământ superior de stat acordă cel puţin 25 de locuri bugetate, la programele de studii universitare de licenţă şi de masterat, absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din rândul: minorităţilor naţionale, pentru programele de studii care nu există în învăţământul superior de stat în limba minorităţii respective; sistemului de protecţie socială; persoanelor cu dizabilităţi.