Președintele Belarusului Alexander Lukașenko întărește controlul asupra confesiunilor religioase din țară

You are currently viewing Președintele Belarusului Alexander Lukașenko întărește controlul asupra confesiunilor religioase din țară

Președintele Belarusului Alexander Lukașenko a semnat o lege care întărește controlul diferitelor confesiuni și organizații religioase. Legea, publicată săptămâna aceasta pe site-ul prezidențial, prevede ca toate confesiunile și grupurile religioase să solicite din nou înregistrarea de stat, pe care autoritățile își rezervă dreptul de a o refuza, informează Associated Press.

Este cel mai recent pas făcut de Lukașenko împotriva disidenței, care s-a intensificat după alegerile prezidențiale din 2020. Guvernul a arestat peste 35.000 de protestatari în cadrul demonstrațiilor care au denunțat fraudarea votului, iar mii dintre ei au fost bătuți în arest. Mulți au fost forțați să părăsească țara pentru a scăpa de urmărirea penală.

Începând cu anul 2022, implicarea în organizații neînregistrate a devenit infracțiune, pedepsită cu până la doi ani de închisoare.

Potrivit datelor oficiale în 2023, în Belarus, o țară de 9,5 milioane, au fost înregistrate 3.417 grupuri religioase. Aproximativ 80% sunt creștini ortodocși; aproape 14% sunt catolici, locuind mai ales în părțile de vest, nord și centrul țării; iar aproximativ 2% aparțin bisericilor protestante.

În timpul protestelor antiguvernamentale din 2020, unele biserici catolice și protestante au oferit adăpost și sprijin manifestanților.

Noua lege oferă autorităților puteri mărite, acestea putând refuza înregistrarea și putând interzice orice organizație religioasă. Legea prevede că, pentru a fi înregistrat, un grup religios sau o confesiune trebuie să aibă cel puțin o parohie care a funcționat în Belarus timp de cel puțin 30 de ani. Toate confesiunile și grupurile trebuie să solicite din nou înregistrarea în termen de un an.

De asemenea, legea interzice celor acuzați de implicare în ceea ce autoritățile consideră activități extremiste sau teroriste, să conducă o organizație religioasă. De asemenea, interzice utilizarea oricăror simboluri, altele decât cele religioase, în slujbele bisericii. Sunt interzise orice alte adunări în biserici, altele cele pentru slujbă.

Analiştii spun că autorităţile din Belarus încearcă să întărească controlul asupra întregii sfere publice înainte de alegerile parlamentare stabilite pentru luna viitoare şi de votul prezidenţial din 2025. „Autoritățile din Belarus văd clerul drept lideri ai opiniei publice, care influențează grupuri mari de oameni; prin urmare, ei se străduiesc să preia toate confesiunile sub control strâns, centralizat”, a declarat Natallia Vasilevich, coordonatorul grupului de monitorizare Christian Vision. „Noua lege este represivă și nu se conformează standardelor internaționale de libertate de conștiință”.