Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cei doi şefi de stat făcând un schimb aprofundat de opinii şi evaluări cu privire la situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră, a informat Administraţia Prezidenţială. „Preşedintele României l-a asigurat pe preşedintele Volodimir Zelenski de continuarea sprijinului ferm al ţării noastre pentru Ucraina„, a arătat Administraţia Prezidenţială.
El a reiterat condamnarea de către România a recentelor atacuri brutale intensificate ale Rusiei asupra Ucrainei, în special asupra infrastructurii civile, precizează Agerpres.
Preşedinţii României şi Ucrainei au discutat şi despre dezvoltarea relaţiei bilaterale şi priorităţile în acest sens pentru anul 2024, în special proiectele transfrontaliere de interes reciproc şi dorinţa comună de a avansa substanţial în procesul de stabilire a unui Parteneriat strategic între cele două ţări, conform deciziilor luate cu prilejul recentei vizite a lui Volodimir Zelenski la Bucureşti, în octombrie 2023, şi conform Declaraţiei comune semnate la acel moment de cei doi şefi de stat.
În acest context, preşedintele Iohannis a salutat progresele referitoare la recunoaşterea de către Ucraina a inexistenţei aşa-zisei „limbi moldoveneşti„, ca urmare a celor convenite de cei şefi de stat în octombrie 2023, şi a subliniat importanţa respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a continuării unui dialog bilateral constructiv, transparent şi principial între cele două ţări pe toate dosarele de interes reciproc.
Iohannis şi Zelenski au discutat şi despre sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, şeful statului felicitând Ucraina pentru decizia istorică luată în luna decembrie 2023, în cadrul Consiliului European, de deschidere a negocierilor de aderare.
„Preşedintele Volodimir Zelenski a mulţumit în mod deosebit preşedintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul valoros şi susţinerea acordate de şeful statului român personal şi de România în atingerea acestui obiectiv„, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Cei doi preşedinţi au discutat şi despre parcursul euroatlantic al Ucrainei şi despre priorităţile la nivel aliat din acest an, precum şi despre continuarea sprijinului relevant pentru Ucraina, inclusiv în contextul pregătirii Summitului NATO de la Washington.