România timpului nostru se prezintă tuturor cu bunele și mai puțin bunele sale. Nu este cu nimic diferită de noi, întrucât noi, românii, suntem țara, iar țara ne reprezintă pe noi. Iar cei aleși, cei care ne reprezintă, sunt asemenea nouă (știu că o bună parte dintre conaționali nu văd lucrurile așa, dar nu poți alege pe cine să te reprezinte dacă nu are nimic în comun cu tine).
Adesea citim în presă despre diverse cazuri de corupție. Dar acelea sunt numai vârfurile aisbergului. Acele persoane au fost prinse întrucât au deranjat, au exagerat sau a trebuit să fie dat cineva exemplu. Nu trebuie ignorată nici pura întâmplare! Dar motivele care au stat la baza denunțurilor, ca și acțiunile organelor abilitate nu le vom analiza aici.
În România, atunci când dorești să faci un lucru te lovești de incompetență sau prostie, combinată cu corupție și dezinteres. Este o combinație mortală pentru societate și individ!
Analizând această combinație vedem că din cauza corupției ajung în posturi cheie sau în posturi pe care nu le merită tot felul de neaveniți. Aici intervine problema: ei nici nu știu și nici nu vor să facă ce este în fișa postului. Nu știu întrucât au ajuns acolo cum au ajuns, nu pe bază de competență. Nu vor întrucât au plătit ca să fie acolo și nu să fie deranjați cu tot felul de lucruri privitoare la job. Ei au ajuns acolo și mai întâi trebuie să-și recupereze ceea ce cheltuit, iar mai apoi…
Înainte de 1989 se spunea că acolo unde unul lucrează exista un altul care se odihnește. După Revoluție ecuația s-a schimbat: acolo unde unul muncește, alți patru se odihnesc. Sau chiar mai rău: a plecat și cel care muncea, iar în locul său au venit alții care admiră peisajul. Deh… familie grea, remunerație mică de la buget… spunea I.L. Caragiale (O scrisoare pierdută).
Cum facem să redresăm situația? Cum facem să nu eșuăm lamentabil, ca stat și societate? De ceva vreme, pe la colțurile decidenților politic se vorbește despre evaluarea celor care lucrează în sistemul public. Să fie oare numai o amenințare, precum în celebra poveste a Băiatului care a strigat „Lupul”? Sau și această evaluare are rolul de a îndepărta din sistem pe cei care nu mai au susținere sau au devenit incomozi?
Oamenii sistemului știu că orice evaluare trebuie făcută tot de oamenii sistemului. În general, în activitatea lor, acești evaluatori știu că nu trebuie să intre în conflict cu vreun mai mare, după principiu: atunci când dai într-un câine, ai grijă cine îl ține de lanț. Drept urmare, însăși ideea de evaluare este compromisă din start. Dar ce ne facem? Până când decidenții politic nu vor fi nevoiți să facă o reformă clară, prin care să se dorească îndepărtarea sinecurilor de partid, a pilelor, cunoștințelor și relațiilor din acest sistem public, nimic nu se va schimba. Competența și profesionalismul ar trebui să primeze în detrimentul considerentelor de ordin subiectiv: pile, cunoștințe și relații.
Sistemul bugetar este și va rămâne atractiv din mai multe considerente:
- Este mai sigur pentru cel angajat.
- Nu trebuie să te spetești prea tare cu munca.
- Este mult mai bine plătit decât cel privat.
- Are mult mai multe posturi bine plătite.
Supradimensionare sistemului public pe parcursul celor 33 de ani de la Revoluție a avut și va avea consecințe nefaste pentru bugetul de stat. Statul angajează, statul trebuie să și plătească! Dar veniturile statului provin din taxe și impozitele plătite de cetățeni. Ori atunci când nu mai sunt bani, guvernanții pot face 2 lucruri: să mai taie din cheltuieli sau să crească taxele. Cum concedierea celor ce au fost angajați este sinuoasă de cele mai multe ori, mai rămâne creșterea taxelor.
Drept urmare sistemul rămâne așa cum a fost: inert și dezinteresat de schimbări. Pentru oamenii sistemului schimbarea nu există. Știți proverbul românesc: vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem precum suntem!
