CE CONDIȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ UN MUNCITOR NECALIFICAT ÎN CONSTRUCȚII ÎN ROMÂNIA?

You are currently viewing CE CONDIȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ UN MUNCITOR NECALIFICAT ÎN CONSTRUCȚII ÎN ROMÂNIA?

Auzim tot mai des în media, la nivel guvernamental și nu numai, declarații referitoare la lipsa forței de muncă sau chiar la faptul că aceasta nu este specializată. Aceste afirmații sunt sustenabile întrucâtva. Dar mult prea se vorbește despre cauza sau cauzele care au generat o astfel de criză.

Ne-am propus astăzi să vă prezentăm un exemplu interesant de recrutare a forței de muncă. Astfel, într-un publicat în ziarul Adevărul (https://adevarul.ro/economie/oferta-serviciu-muncitor-necalificat-la-demolare-2302902.html), o societate comercială din Balș, jud. Olt angajează muncitor necalificat la demolarea de clădiri, căptușeli, zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet – cod COR 931301.

Până aici cerințele angajatorului expuse în ziar sunt firești. Însă, lucrurile nu se opresc aici. Pentru a ocupa acest post angajatul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: cunoașterea limbii arabe avansat și limba engleză și franceză (scris și citit), capacitate de muncă în ritm susținut, personalitate dinamică, comunicativă, organizată, alte cerințe specifice postului. Cu alte cuvinte muncitorul român necalificat trebuie să fie poliglot, să fie cât se poate de comunicativ cu cei din jur, să fie organizat și să îndeplinească și alte cerințe ale postului.

Cerințele enumerate de societatea comercială respectivă nu sunt îndeplinite nici de unii profesori universitari, cei care ar trebui să pregătească specialiști în diverse domenii, darmite de un biet muncitor necalificat. Înclin să cred că s-a încercat recrutarea unui academician român pentru acest post și a eșuat!!!

Dacă astfel de cerințe sunt necesare pentru a fi muncitor necalificat în construcții, nu ar trebui să ne mai întrebăm de ce unii dintre conaționalii noștri au ales sa plece în afară, unde sunt remunerați mult mai bine și nu li se cer astfel de cerințe aberante. Mai mult decât atât, ar trebui să ne uităm la clasa politică românească care domnește peste această țară, dar care adunată nu îndeplinește aceste cerințe ale unui muncitor necalificat în construcții. Cum mai pot fi catalogați politicienii noștri care nu știu nicio limbă de circulație internațională, care se îngână la fiecare cuvânt sau care aberează la fiecare declarație publică? În niciun caz muncitor necalificat în construcții la o firmă din România!