Probabil că am auzit această expresie sau, dacă nu am auzit-o, știm că este adevărată. În România vremurilor noastre foarte mulți au acces în diferite funcții sau poziții cheie nu pe bază de merit (meritocrație), ci pe baza sprijinului sau susținerii primite. Fie politic, fie pe baza diverselor grade de rudenie, fie prin corupție, sprijinul primit este esențial pentru a accede în posturi bune sau pentru a te menține în acel post. Sunt personaje complet incapabile, dar bine susținute, pentru care noi toți contribuim și care știu un singur lucru: să își primească salariul și să nu facă nimic.
Din punctul lor de vedere, au un pic de dreptate. Au plătit pentru a fi acolo și trebuie să fie lăsați în pace ca să-și recupereze plata. Din experiență am înțeles că este mai bine să nu ieși în evidență, să nu vrei să faci prea multe, să nu arăți cât poți, căci acest lucru se poate întoarce împotriva ta. Vei fi folosit, iar alții vor beneficia de tot ceea ce ai făcut. Dacă îndrăznești să cârtești sau să te oprești din ceea ce făceai, se iau măsuri împotriva ta. Ți se atrage atenția mai întâi, pentru ca apoi să fi apostrofat: Cum îndrăznești să deranjezi pe …? Ce ești de capul tău? Căci postul tău este vânat de o mulțime de personaje, chiar dacă habar nu au cu ce se mănâncă.
Acest sistem protecționist cu unii și drastic cu alții a determinat pe unii politicieni să creadă că ei sunt alfa și omega, începutul și sfârșitul. Au băut din cupa cu ambrozie (precum în mitologia greacă) și au crezut că sunt asemenea zeilor. Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, totul a fost de moment. În momentul în care poporul nu a mai avut încredere în ei, aura lor a dispărut, iar unii dintre ei au ajuns chiar să fie condamnați. Vorbim aici despre celebrele cazuri: Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Elena Udrea etc.
Cu toate acestea, în urma lor au venit alții care au perpetuat obiceiurile. Fiecare dintre noi cunoaște situația, se complace în ea, în speranța că nu va fi afectat. Mintea celui numit într-o instituție cheie nu mai vine niciodată, dar el/ea știe cum merg lucrurile și cum a reușit. De aceea devine o rotiță în angrenajul complicat al unui stat neputincios, superdimensionat și extrem de refractar la schimbare.
Majoritatea sinecurilor politice (slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă) dețin posturi bine remunerate și fac parte din numeroase consilii de administrație ale unor companii de stat, în urma cărora obțin venituri substanțiale. Se poate spune că cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. Dar aceste dezechilibre sociale ne afectează pe toți, afectează viitorul acestei țări. Încă de mici copiii au înțeles că educația nu mai are finalitatea vizată. Mulți au reușit altfel, iar reușita lor contrazice flagrant proiectul de țară al președintelui Iohannis: România educată!
