„S-a modificat schimbarea”: În noul proiect de OUG premierul Marcel Ciolacu recompensează anticipat și demnitarii. Ei sunt baza partidului, iar partidul are nevoie de ei

You are currently viewing „S-a modificat schimbarea”: În noul proiect de OUG premierul Marcel Ciolacu recompensează anticipat și demnitarii. Ei sunt baza partidului, iar partidul are nevoie de ei

Cu toate că premierul Marcel Ciolacu s-a pronunțat asupra faptului că toate salariile bugetarilor vor crește cu 5%, cu excepția demnitarilor, ultima variantă de OUG vorbește despre mărirea salariilor și pentru demnitari. „Va fi o majorare la tot sistemul bugetar de 5%, mai puțin pentru demnitari. Este o decizie foarte clară“, anunța premierul luni. De asemenea, pe pe pagina sa de facebook spunea: „Și da, salariile demnitarilor nu vor crește în 2024!

Așa cum ne-am obișnuit deja, s-a modificat schimbarea. Premierul Ciolacu s-a răzgândit și a hotărât ca de sărbători să facă o surpriză plăcută și demnitarilor. Nu puteau fi lăsați de izbeliște tocmai ei…

Dar cine sunt acești demnitari ai statului român, care au fost trecuți cu vederea în vechiul proiect de ordonanță și cât câștigă ei? Demnitarii care vor beneficia de creșterea salarială cu 5% sunt: primari, viceprimari, președinți de consilii județene, vicepreședinți de consilii județene etc. Salariile lor sunt printre cele mai bune din sistemul bugetar românesc.

Probabil că premierul a fost sfătuit să schimbe proiectul de OUG și să acorde mărirea salarială și acestei categorii întrucât se apropie alegerile. De mobilizarea din teritoriu depinde scorul electoral al partidului și câștigarea luptei electorale pentru Cotroceni.

Cele 4 rânduri de alegeri din 2024 au o miză extrem de mare pentru viitorul fiecărei formațiuni politice și pentru politicieni. Primarii și președinții de consilii județene sunt adevărații soldați ai partidului, care pot mobiliza oamenii să iasă la vot și pot obține un scor bun în comunitatea/județul lor.

Ca orice gospodar, premierul știe să își facă iarna căruță, iar vara sanie. Știe că trebuie să înceapă de acum să fidelizeze membrii partidului, dar și potențialii votanți, făcând celebrele pomeni electorale. Din păcate, după această perioadă de dărnicie și implicare, urmează o perioadă de austeritate.

După campania electorală, vom fi nevoiți să strângem cureaua, căci am cheltuit prea mult… căci nu s-au făcut suficiente încasări la bugetul de stat, căci evaziunea fiscală a crescut, căci bugetul a fost prost construit etc. În plus, după principiul prinde orbul, scoate-i ochii, ni se va spune că de vină pentru toate acestea este greaua moștenire…

Până la urmă, interesul poartă fesul, iar premierul își vede interesul!