Teroarea la care sunt supuși civilii aflați fără voia lor în zone de conflict, mă determină să mă gândesc la modul cum unii consideră că instituția pe care o conduc vremelnic este proprietate privată sau chiar moștenire personală. Adică s-au născut și, la naștere, au primit ceva: o primărie, o instituție publică etc. Consideră că sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, fără a se gândi vreun pic că sunt vremelnici, că la un moment dat vor muri și toți ceilalți își vor aduce aminte cu silă de persoana lor. Adânc înrădăcinați la conducerea unor instituții, astfel de persoane se gândesc numai la beneficiul personal, considerându-i pe ceilalți drept instrumente ce pot fi folosite pentru a-și atinge scopurile: scopul scuză mijloacele.
Din nefericire, nu sunt primii și nu vor fi nici ultimii. Mihai Eminescu, în poezia Glossă, spunea: Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate.
Atunci când cineva are curajul să se opună unor astfel de despoți locali (conducător cu puteri discreționare), atât el cât și familia sa au de suferit. Inchiziția medievală ardea pe rug pe toți cei care îndrăzneau să aibă un alt punct de vedere. Vânătoarea de vrăjitoare declanșată de astfel de despoți pornește de la manipularea celor din apropiere, până la urmărirea tuturor celor apropiați. De ce? Căci prin atitudinea ta ai creat deranj și trebuie să fii acuzat de lèse-majesté (1. jignirea maiestății; 2. ofensarea autorității de stat).
Nu suntem într-o zonă de război. Dar și în zonele de război ar trebui să funcționeze legislația internațională prin care sunt interzise crimele de război, prin care bătrânii, femeile și copii sunt protejați. Dar ce ne facem când o persoană toxică din apropierea noastră ne otrăvește viața? Și dacă nu reușește să facă rău, se atinge de ceea ce ne este mai drag: familia.
În teatrele de război cele mai oribile imagini sunt cele cu copii, bătrâni sau femei care au suferit diverse abuzuri, orori, traume. În societatea românească actuală ar trebui să fim oripilați de faptul că niște indivizi obscuri, fără scrupule și fără o idee de familie, atunci când nu reușesc să dovedească pe cel cu care se luptă (care nu este de acord cu ei), atacă pe cei din jurul său, familia sa. Unii dintre ei merg apoi și promovează în mod public valorile familiei, ba chiar ale familiei creștine! Câtă meschinărie!!! Ești distrugător de familii, ai amante peste amante, faci rău cu dezinvoltură, te erijezi într-un promotor al corectitudinii și dreptăți, dar faci exact opusul!!!
Creștinilor din primele secole li se spunea de către autoritățile păgâne: Non licet esse vos! (Nu vă este îngăduit să existați!). Nouă, astăzi, ni se spune: Nu vă este îngăduit să spuneți nimic, nu vă este îngăduit să spuneți adevărul! Adevărul spus de cel puternic, ni se impune cu forța, prin orice mijloace. Cel mic și neajutorat nu are dreptul să spună sau chiar dacă spune ceva trebuie ignorat. De ce? Căci nu se susține… spuneau unii. Nu se susține ceea ce nu le convine, nu se susține adevărul și corectitudinea când este vorba despre mai mari… Se susține atunci când este vorba de ceilalți. Căci legea se aplică la noi, ceilalți, iar lor – cei cățărați pe tronuri – nu li se aplică nimic. Se cred dincolo de bine și de rău, adevărați despoți locali.
Dar tragic este atunci când cei din apropiere îi susțin sau se vând pentru un blid de linte, cum se spune în Biblie. Atunci acea persoană se face părtașe nedreptății. Nu poți băga tot timpul capul în nisip cu speranța că pe tine nu te vor atinge astfel de răutăți! Este deșartă speranța că, la un moment dat, atunci când nu vei mai fii în grații, acel despot se va comporta diferit de cum se comportă acum cu cel din apropierea ta! Ce garanții există pentru astfel de lucruri? Niciuna! Ba mai mult, dacă acum se comportă așa cu cineva, în viitor se va comporta și mai rău! Căci el înțelege că nimeni și nimic nu îl oprește, că el este stăpânul… și în niciun caz slujitorul…