Orice om are propriile așteptări. Pornind de la aspirațiile spirituale și sfârșind cu bunurile materiale, avem o mulțime de dorințe. Speranțele noastre, gândurile noastre sunt legate de toate aceste dorințe, de toate aceste așteptări.
Pentru a atinge aceste deziderate, omul face eforturi. Se duce la pomul lăudat, adică acolo unde a auzit că ar putea să-și împlinească dorința. Uneori, pomul se arată fi roditor și corespunzător celor dorite. Alteori, este numai o urmă a ceea ce a fost: fie pentru că a fost cules de alții, fie pentru că s-a uscat și a mai rămas numai numele de el. În toate cazurile nu trebuie să te duci cu sacul. Niciun pom nu ar putea îndeplini toate dorințele omului!
Revenind la exemplele din societatea noastră, proverbul românesc ne îndeamnă în primul rând la cumpătare. Nimic și nimeni nu sunt ceea ce se crede a fi! Unele persoane sunt exact opusul a ceea ce pozează. În public se prezintă drept normative morale, dar nu sunt decât simpli lupi moraliști (fabula lui Grigore Alexandrescu, Lupul moralist, ilustrează acest aspect). Demagogia și ipocrizia sunt o stare de fapt. Parcă ne aflăm într-o piesă de teatru a marelui dramaturg I.L. Caragiale – O scrisoare pierdută.
Atent la propria imagine, activ pe toate rețelele de comunicare moderne, acest pom lăudat al zilelor noastre este numai o spoială a ceea ce se vede: afară-i vopsit gardul, înlăuntru leopardul… Preaslăvit de subalterni, precum în fostul regim comunist, cu un cult al personalității dezvoltat, personajul nostru social poate asmuți o armată întreagă de postaci dacă cineva ar îndrăzni să îl critice. Se identifică cu instituția pe care o conduce și crede despre sine că este cea mai bună alegere din câte poate exista. Uită că nimeni nu este de neînlocuit, că și fără el viața merge mai departe.
Întrucât a reușit să se impună în cercul său, își dorește să fie apreciat la scară largă. Vrea recunoașterea unanimă, chiar și în domenii care sunt complet străine de ceea ce face. A învățat că imaginea face totul, că fără imagine o persoană este inexistentă. Vrea să pară inteligent, șarmant, deschis, onest, manierat. Pentru el forma, și nu fondul, este totul.
Posibilitățile materiale obținute într-un timp foarte scurt îi determină statusul social. Poziția sa ierarhică deținută – de șef – este un alt criteriu care îl impune în fața celorlalți. Consideră că trebuie respectat de către toți.
Acest pom lăudat prezentat mai sus, nu aduce roadele necesare. Cu toții știm că pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte. În Biblie se spune că orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc (Luca 3, 9).
În concluzie, nu este bine să îți pui nădejdea în oameni, ba mai mult: e mai bine să nu ai așteptări, ca să nu fii dezamăgit!
