Întrucât unele licee au promovabilitate zero la Bacalaureat, Ministerul Educației a luat decizia ca acestea să poată organiza numai învățământ seral sau școală profesională. Ele pot reveni la filiera liceală clasică numai atunci când performanța lor va crește.
”Ele pot organiza învăţământ seral sau şcoală profesională. În plus, aceste licee au încă elevi; este vorba despre imposibilitatea lor de a mai înscrie la clasa a IX-a, pe filieră liceală clasică, dar ei au clasa a X-a, a XI-a, a XII-a şi vor putea şcolariza clasa a IX-a în anul următor dacă promovabilitatea va creşte”, a afirmat Ligia Deca, într-o conferință de presă susținută, luni, la Ploiești.
Ministrul a susținut că se așteaptă la un ”sprijin corespunzător” acordat de Inspectoratele Școlare liceelor cu promovabilitate scăzută. Acestea vor fi monitorizate și vor fi luate măsuri pentru sprijinirea lor.
”Eu cred că atunci când lucrurile nu merg bine, trebuie să putem constata şi să luăm măsuri. Prima măsură este că nu înmatriculăm clasa a IX-a. A doua măsură este să încercăm să depunem toate eforturile pentru a ajuta unitatea de învăţământ”, a explicat Deca.