Un recent articol apărut în ziarul Adevărul, vorbește despre păcatele domnitorului Mircea cel Bătrân: era fustangiu și a avut zeci de bastarzi care s-au luptat pentru tron. Dacă mai amintim aici și pe domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, observăm că atât în Țara Românească, cât și în Moldova lucrurile erau la fel. De aceea ne întrebăm în mod legitim: Oare numai Mircea era așa sau majoritatea domnitorilor români, a demnitarilor țării au fost la fel? Era o modă a timpului său?
Și astăzi, în lume, există societăți și religii care îmbrățișează poligamia. Cea mai cunoscută dintre religii, cu largă răspândire în lume, este islamul. Orice musulman își pot lua mai multe femei – maxim patru, cu condiția să le poată susține financiar. De aceea, în țările arabe observăm că unii musulmani au mai multe soții, iar alții numai una – după buget, cum spunea I.L. Caragiale la noi.
Majoritatea societăților europene au legiferat monogamia. Creștinismul este religia care a dat tonul unei astfel de abordări: bărbat al unei singure femei… (Epistola I Timotei, cap. 3).
Cu toate acestea, în istorie, în țările creștin-europene, multe capete încoronate, mulți seniori sau demnitari ai statului, au avut legături amoroase cu mai multe femei. În Apus, prin legea îndătinată a senioriei (jus primae noctis), la căsătorie, vasalul trebuia să își aducă mireasa în noaptea nunții, în patul seniorului (temă invocată și de filmul Braveheart).
În Țările Române, majoritatea voievozilor români, cu toate că erau căsătoriți cu o singură femeie (monogamie), aveau legături amoroase cu mai multe femei. Nu li se refuzau astfel de dorințe, întrucât erau domnii țării și aveau drepturi asupra supușilor. Nu trebuie ignorat și faptul că multe dintre aceste femei care au avut legături amoroase cu domnitorii, au avut beneficii: financiare, sociale etc. (a se vedea cazul Coanei Mița, a Elenei Lupescu etc.). Uneori, aceste femei erau căsătorite. Copii născuți din aceste legături nu erau recunoscuți de domni, fiind considerați bastarzi. Astfel, Neagoe Basarab s-a declarat a fi fiul natural al lui Basarab Țepeluș, domnul Țării Românești, cu toate că părinții săi erau Pârvu Craiovescu și soția sa, Neaga din Hotărani.
Astăzi, în societatea românească, se păstrează astfel de apucături. Bună parte dintre cei care au bani, au putere sau sunt bine poziționați social, au legături amoroase cu mai multe doamne sau domnișoare. Căci, așa cum se spune, ochii văd, inima cere… În astfel de situații, vedem cum diverse domnișoare – denumite și pițipoance – sunt iubitele unor bătrânei doldora de bani… Iar acești domni respectuoși se laudă că întineresc alături de astfel de domnișoare!
În instituțiile publice unele relații extraconjugale sunt cunoscute de toată lumea. Se știe că domnul X este un fustangiu înrăit, că doamna Y are legături amoroase etc. Ba mai mult: soțul doamnei Y știe despre legătura ei cu domnul X, fiind recompensat: slujbă bună, poziție socială etc. Uneori, copiii acestor doamne căsătorite sunt fiii altor domni, după principiul ceea ce vântul a adus în grădina ta, este al tău...
Nici chiar oamenii Bisericii nu au fost scutiți de o asemenea tentație. Având bani și recunoaștere publică, unii au avut diverse legături amoroase. În istorie, avem cazul papei Alexandru al VI-lea, sau papei Borgia. Despre el se spune că a avut 7 copii nelegitimi și numeroase amante. De asemenea, el este renumit și „pentru orgiile pe care le-a organizat, în special una din 1501, intitulat „Turnirul Curvelor”, în care 50 de dansatoare se dezbrăcau în jurul mesei la care se afla papa și familia sa. Aceștia aruncau cu castane pe jos, femeile mișunând pe podea precum animalele, și se ofereau premii celui care se culca cu cele mai multe dintre ele”.
Și în vremea noastră mai auzim de câte un cleric că a avut o iubită, că s-a mai iubit cu… sau că soția l-a lăsat pentru… un altul – cleric sau laic (primează criteriul economic, social). Uneori, se știe numai la nivel de gură a târgului că preotul X are mai multe amante. Unele sunt chiar soțiile altor… preoți sau cunoscuți… Și atunci vedem cum referendumul pentru susținerea familiei tradiționale a fost un adevărat eșec. Cei care au omis să vorbească despre astfel de situații din viața lor sau din viața comunităților lor, nu ar fi trebuit să critice atât de aprig lipsa cvorumului de la referendum!
Opinia publică românească evidențiază astfel de păcate numai atunci când este vorba despre persoane importante. De cele mai multe ori se trece cu vederea sau un astfel de personaj este privit admirativ! De ce? Căci ne-am dori și noi să fim la fel, să fim șmecheri asemenea aceluia.
În ceea ce privește criteriu moral al societății, modelul moral pentru viitoarele generații, acesta este luat în calcul numai dacă ne privește sau dacă ne aduce atingere în vreun fel… În rest, las-o, mă, că merge așa, ne-am obișnuit cu ea… Și apoi… avem istorie, nu glumă!
