Preşedintele american Joe Biden l-a atacat pe rivalul său Donald Trump încă din primele minute ale marelui său discurs privind starea Uniunii, joi seara, acuzându-l că îi este „supus” lui Vladimir Putin şi spunând că libertatea şi democraţia sunt „atacate” în America.
Preşedintele american a răspuns joi, în timpul discursului său despre Starea Uniunii, criticilor legate de vârsta sa, care îi îngrijorează pe alegători, scrie AFP.
El a reiterat joi în faţa Congresului Statelor Unite apelul la o „încetare imediată a focului” de şase săptămâni în Fâşia Gaza, îndemnând Israelul să facă mai mult pentru a lăsa să intre ajutorul umanitar, notează AFP.
„Lucrez din greu pentru a obţine o încetare imediată a focului de cel puţin şase săptămâni„, care ar permite eliberarea ostaticilor israelieni închişi în Fâşia Gaza, a declarat el în discursul în Congres despre Starea Uniunii.
Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că „nu va demoniza” migranţii aşa cum a făcut-o adversarul său republican Donald Trump, îndemnând Congresul să adopte un proiect de lege privind controlul frontierelor, notează AFP.
„Nu voi demoniza migranţii spunând că ei otrăvesc sângele ţării noastre„, a afirmat el în discursul în Congres despre Starea Uniunii, făcând referire la recente comentarii făcute de Donald Trump, fără a-l numi.
Preşedintele Joe Biden şi-a lăudat joi bilanţul economic în discursul său privind Starea Uniunii, afirmând că lumea întreagă „invidiază” astăzi economia Statelor Unite, scrie AFP.
„Am moştenit o economie care era în pragul colapsului. În prezent, economia noastră este literalmente invidiată de întreaga lume. Au fost create 15 milioane de locuri de muncă în trei ani, este un record. Iar rata şomajului este cea mai scăzută din ultimii 50 de ani„, a mai spus democratul, candidat la realegere, în discursul său adresat naţiunii.
Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări că „nu va ceda” în faţa omologului său rus, Vladimir Putin, îndemnând Congresul să voteze ajutorul acordat Ucrainei pentru a-l „opri pe Putin” în invazia sa, scrie AFP.
În discursul său din Congres despre Starea Uniunii, preşedintele democrat l-a acuzat pe predecesorul său şi probabil adversar republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Donald Trump, că „i se supune” lui Vladimir Putin.
„Libertatea şi democraţia sunt atacate” în Statele Unite, a avertizat joi preşedintele Joe Biden în timpul discursului său privind starea Uniunii, transmit EFE şi AFP.
„De la preşedintele Lincoln şi Războiul Civil, niciodată libertatea noastră şi democraţia nu au fost atacate în ţara noastră aşa cum sunt în prezent„, a declarat democratul în discursul său către naţiune.