Preşedinţii Venezuelei și Guyanei, Nicolas Maduro şi Irfaan Ali, se vor întâlni pe 14 decembrie în Saint Vincent şi Grenadinele pe tema diferendului lor asupra Esequibo. Acest teritoriu aparține Guyanei și este bogat în petrol. După referendumul de anexare validat de Caracas, președinția micului stat insular din Antile au anunțat această întâlnire, potrivit AFP.
Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva va fi prezent „la cererea” ambelor părți. Preşedinţii Maduro şi Ali „au convenit că această întâlnire va avea loc sub auspiciile CELAC„, Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene a cărei preşedinţie prin rotaţie este asigurată de prim-ministrul Saint Vincent şi Grenadinele, Ralph Gonsalves, şi „CARICOM”, Comunitatea Caraibelor, potrivit unui comunicat al arhipelagului, notează Agerpres. „Este o nevoie urgentă de a detensiona conflictul şi de a stabili un dialog adecvat, faţă în faţă„, potrivit scrisorii semnate de premierul Gonsalves.
„Amândoi aţi fost de acord cu acest angajament pentru coexistenţă paşnică, aplicarea şi respectarea dreptului internaţional şi absenţa recurgerii la ameninţări sau la forţă„, a reamintit el. „Să ne hotărâm cu toţii să facem din această întâlnire istorică un succes„, a concluzionat premierul arhipelagului care găzduieşte întâlnirea.