Tot mai mult ne întrebăm ce ne trebuie în societate: Yesmani (yes = da + man = om, este apelativul pentru o persoană oportunistă și slugarnică, care spune totdeauna „da”, aprobând fără discernământ părerile celor din jur) sau Gică contra (epitet atribuit unei persoane care adoptă întotdeauna puncte de vedere diferite de cele ale majorității). Ideea de yesman sau de slugărnicie nu este departe de ideea parvenitului român (Nicolae Filimon are și un roman intitulat Ciocoii vechi și noi, în care analizează acest aspect). În politica românească până nu ești șoferul sau secretara cui trebuie, până nu cari geanta și te ploconești, nu poți face nimic. Trebuie să fii obedient, slugarnic, lingău, să fii lipsit de coloană vertebrală, să îndeplinești fără crâcnire toate poruncile din poziția ghiocel.
Interesant de analizat este și felul cum slugarnicul, ajuns un mic șef, se comportă cu cei din subordinea sa. Își încordează mușchii și își etalează caracterul, vorba aceea: dă-i omului putere și vei vedea caracterul său! Slugarnicul nu creează nimic. El numai preia lucruri, plagiază, copiază pe cei din preajmă, fără a fi nimic din ceea ce se vrea. Este o adevărată formă fără fond, un brand românesc (cum spunea profesorul Constantin Schifirneț).
Formele fără fond, aceste baloane de săpun în soare, nu au consistență. Tot astfel și ideile frumos îmbrăcate ale oportunistului. El periază pe cine trebuie, trădează când consideră că este mai bine pentru el, imită orice i se pare a fi un model, face tot ce este necesar pentru a parveni și pentru a intra în grațiile celor sus-puși. Poetul târgoviștean Grigore Alexandrescu, în celebra fabulă Câinele și cățelul, spunea: Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căței./ Acestea între noi adesea o vedem,/ Și numai cu cei mari egalitate vrem.
Cel de-al doilea personaj amintit mai sus, Gică contra, reprezintă pe toți cei care au păreri diferite de majoritatea oamenilor. Gică contra poate înseamna și cel care este critic, chiar și cu sine uneori. Este o persoană care se contrazice cu toată lumea pe un subiect în dezbatere.
Dar pentru a emite o părere diferită trebuie să știi ceea ce spun ceilalți și să elaborezi o părere distinctă. Trebuie să treci prin filtrul propriu tot ceea ce vine din exterior; tot ceea ce ar părea bun, dar este numai aparent bun; tot ceea ce pare real, dar este de fapt o iluzie. Chiar dacă este polemic, Gică contra are un rol deosebit de important: deschide porțile analizei și reflecției.
Într-o analiză a acestui fenomen ar trebui să ne gândim la școala românească. Astfel, în timp ce studentul român este obișnuit să memoreze anumite cunoștințe trecute în curriculum școlar, ceilalți sunt obișnuiți să întrebe, să analizeze și să caute să înțeleagă cât mai bine fenomenul, înainte de a-l învăța.
Aceeași idee greșită a pătruns până și în Biserică prin șablonul: Crede și nu cerceta. Ori credința nu înseamnă habotnicie sau radicalizare, ci înțelegere și luminare. În Evanghelia după Ioan se spune: Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17,3). Deci, cum putem avea credință fără cunoaștere?
Încercând să înțelegem tipologia celor două persoane des întâlnite în societatea românească ne dăm seama că de cele mai multe ori Yesmanii reușesc să parvină, că ei sunt doriți de mai marii timpului. Obediența și platitudinea intelectuală nu reprezintă o amenințare pentru aceștia. În schimb, ei dezavuează până și ideea de Gică contra. A întreba, a te îndoi, a gândi nu este pe placul celor de sus. Cu toate acestea, scriitorul Mark Twain spunea: Când vezi că ai aceeași părere cu majoritatea, este bine să mai reflectezi o dată.
