Marcel Boloș – ministru, preot sau „păpușă voodoo”?

You are currently viewing Marcel Boloș – ministru, preot sau „păpușă voodoo”?

Ultimele declarații ale premierului Marcel Ciolacu referitor la atitudinea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, ne face să analizăm situația existentă. Astfel, într-o declarație la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România, spunea că ministrul Marcel Boloș „a reușit până la urmă și s-a străduit pentru acest lucru să-mi ia fața și să devină un fel de păpușă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înțepe„. Nu am înțeles de ce premierul l-a numit păpușă voodoo pe ministrul său de Finanțe. Poate pentru că unii îl văd mai dur, așa cum declara chiar Marcel Boloș ulterior. Sau poate domnul ministru a lăsat mila creștinească deoparte și a trecut la realitatea faptică imediată.

Dincolo de această declarație a premierului prin care își transformă propriul ministru de Finanțe în păpușă voodoo, Marcel Boloș este și preot al Bisericii Ortodoxe Române. Dacă am enumera corect am putea spune că dânsul este: ministru (afiliat politic PNL), preot și, mai nou, păpușă voodoo. Referitor la modul cum funcția politică de ministru și afilierea sa la PNL se împacă cu preoția, Patriarhia Română și domnia sa pot să ne lămurească. Într-un comunicat dat publicității, Patriarhia Română spunea că: „Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod și regulamentele bisericești, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală… Sfântul Sinod reînnoiește apelul său către liderii partidelor politice de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești”.

Nu ne-am propus să analizăm aici aceste aspecte, știut fiind faptul că și în Biserică, ca peste tot, excepțiile întăresc regula (sau sunt excepții cu binecuvântare!). Ceea ce intrigă cel mai mult este faptul că Marcel Boloș poate să fie preot ortodox și păpusă voodoo. Sunt două lucruri complet distincte. Primul ține de religia creștină, cea de-a doua de religiile vechi ale Africii. Potrivit Dex-ului,  voodoo este un „ansamblu de credințe și practici magice, apărut în secolul XVIII în insula Haiti în rândul sclavilor proveniți din Africa de Vest. Derivă din tradițiile religioase africane dar a preluat prin sincretism și unele elemente din religia catolică. Imigranții haitieni au răspândit voodoo și în S.U.A… În sens propriu, termenul desemnează și zeul sau obiectul sacru. Printre entitățile adorate există așa-numitele loa (spirite ale strămoșilor, ale diferitelor forțe ale naturii etc.), diferențiate în rado (benefice) și petro (malefice)”.

Dar, pentru a fi imparțiali, ar trebui să spunem că Marcel Boloș este în primul rând politician și abia apoi ceea ce cred unii sau alții despre el!