Vremurile vin și trec. Tot astfel și oamenii. Felul cum ne raportăm la ceilalți, la societate, poate aduce beneficii sau deservicii atât pentru propria persoană, cât și pentru comunitate. Știm că o bună parte din timpul nostru îl petrecem la serviciu, prestând o anumită activitate. Tocmai de aceea calitatea relaționării angajat-angajator poate fi determinantă în alegerea, păstrarea sau schimbarea locului de muncă.
Dacă am încerca o analiză a așteptărilor angajatului referitor la activitatea prestată, ar trebui să spunem că două sunt criteriile primare: nivelul remunerației (pachetul salarial) și perspectiva avansării. Alături de acestea mai există și alte aspecte secundare: calitatea managementului (poate fi stimulativ sau toxic), grupul de colegi, condițiile de muncă, orar etc.
În ceea ce privește perspectiva angajatorului, ne vom rezuma numai la două perspective: 1. angajatul-partener al companiei; 2. angajatul-instrument al angajatorului.
Analizând prima perspectivă, putem spune că unii angajatori tratează angajații ca parteneri ai companiei. Înțeleg că fără ei compania nu ar putea să își desfășoare activitatea la parametrii solicitați. Fiecare plecare din companie este o pierdere, întrucât compania trebuie să înceapă un amplu proces de recrutare a unui nou candidat și de pregătire a angajatului selectat. Acest lucru înseamnă timp prețios și bani. Tocmai de aceea managerii companiilor competitive din business pun accent pe angajați, stimulându-i și creându-le condiții cât mai bune pentru a spori performanța muncii.
Oferind condiții și aplicând un tratament adecvat, angajatorii au așteptări pe măsură. Își doresc creșterea calității muncii prestate de angajat și, implicit, creșterea companiei. Ei au înțeles că aceste două lucruri sunt interdependente.
Din perspectiva celei de-a două categorii, angajatorii consideră angajații ca fiind simple instrumente prin care compania poate să își desfășoare activitatea. Nu îi interesează ca aceștia să fie mulțumiți, ci doar ca ei să își facă treaba. La cea mai mică ezitare, angajatorul ia măsuri împotriva lor. În general, angajații sunt amenințați cu concedierea. Profitând de situație, astfel de angajatori se comportă abuziv. Uneori, abuzul nu se oprește aici. Angajații sunt solicitați să presteze activități pentru care nu sunt remunerați și sunt uneori chiar discriminați. Deși acest lucru este ilegal, angajații știu că o posibilă sesizare a autorităților abilitate ar atrage după sine și concedierea lor.
Astfel de angajatori, cu un comportament toxic, profită de situația dificilă a unor angajați, de crezul lor, de bunătatea sau devotamentul lor. Se comportă abuziv, crezând că sunt proprietari și pe viața celor din subordinea lor. Tributari unor relații sociale de mult apuse (perimate) – stăpân-rob, acești despoți ai vremurilor noastre respiră răutate prin toți porii.
Au uitat de unde au plecat și se comportă în consecință. Nu își mai amintesc despre înțelepciunea populară care spune că nu poți numai să mulgi oaia, fără să o hrănești, să o duci la păscut, să o țesali. Dacă un astfel de comportament trebuie avut în relația cu un animal, cum ar trebui să se comporte cu subordonații săi?
În anumite domenii (spre exemplu în Biserică), unii dintre superiori au optat (depus votul) pentru sărăcie de bunăvoie. Cu toate acestea au acumulat averi impresionante. Au încasat salariu de pe munca altora, au profitat de toate oportunitățile ivite. Au ajuns să creadă că sunt stăpâni, iar ceilalți sunt robi. Au uitat, însă, ceea ce glăsuiește cântarea de la slujba înmormântării: Deșertăciuni sunt toate cele omenești. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier…
